Subscribe to RSS
DOI: 10.1055/s-0034-1369185
Conferinţa Naţională a Societăţii Române de Ultrasonografie în Medicină și Biologie
Publication History
Publication Date:
15 August 2014 (online)
TIMIȘOARA, 15-17 MAI 2014
În acest an a fost din nou rândul Timișoarei să găzduiască meetingul anual al Societăţii Române de Ultrasonografie în Medicină și Biologie, în perioada 15-17 mai 2014. Așa cum ne-am obișnuit deja manifestarea a avut o înaltă ţinută știinţifică, parcurgând în cele 3 zile de manifestare variate aspecte ale metodei, de la aplicaţiile clinice uzuale abdominale, rememorate în cadrul workshopului anual al WFUMB Center of Excellence Timișoara, la domenii noi de interes, cum sunt ecografia cu contrast și elastografia, la domenii speciale, în care această metodă își dovedește aplicabilitatea, cum sunt reumatologia, endocrinologia sau ecoendoscopia. Ca întotdeauna un loc aparte s-a rezervat și în acest an educaţiei în ultrasonografie, implicarea studenţilor în învăţarea acestei metode imagistice, în cadrul conferinţei fiind organizat și un curs de ecografie abdominală pentru studenţi, care s-a bucurat, ca și în anii anteriori, de o participare numeroasă.
Ca și în ceilalţi ani, programul a cuprins în cele 3 zile extrem de pline din punct de vedere știinţific, mese rotunde din toate domeniile importante ale ecografiei: ecografie abdominală, ecografie vasculară, musculoscheletală, ecografia în pediatrie, obstetrică-ginecologie, urgenţe, elastografie, ecografie cu substanţă de contrast, etc. Toate mesele rotunde au adus participanţilor cele mai noi informaţii din domeniu, dar și contribuţiile știinţifice românești.
Ne-am bucurat de participarea Prof. Harald Lutz (Germania) și Prof. Dieter Nürnberg (Germania) în cadrul workshopului anual al WFUMB Center of Excellence Timișoara, care în acest an a avut ca și temă Ecografia clinică. Cu această ocazie domnilor Prof. Harald Lutz (Germania), Prof. Dieter Nürnberg (Germania) și Prof. Lucas Greiner (Germania) li s-a acordat titlul de Honorary Member of WFUMB Center of Excellence Timișoara. Tot între invitaţii special s-au aflat și oaspeţii noștri din Chișinău, Prof. Dr. Sergiu Puiu, Dr. Carolina Tambala, Dr. Doina Izbas în cadrul Workshopului Societăţii Moldovene de Ultrasonografie, precum și Prof. Dr. Vito Cantisani (Italia) în cadrul Simpozionului de Prânz susţinut de Toshiba Medical Sistems.
Expoziţia medicală a găzduit, ca și în ceilalţi ani, producătorii de echipamente și accesorii ecografice care și-au prezentat performanţele tehnologice atât în cadrul expoziţiei cât și în cadrul simpozioanelor satelite.
Conferinţele tradiţionale au adus în atenţie personalităţi ale ultrasonografiei din România, cu teme provocatoare: Conferinţa „Gheorghe Badea“ – Prof. Dr. Dana Fodor cu tema „Ecografia musculoscheletală în reumatologie. Actualităţi și controverse în patologia inflamatorie“, iar Conferinţa „Gheorghe Jovin“ –Prof. Dr. Petru Adrian Mircea cu tema „Ultrasonografia - de la un mijloc de diagnostic fascinant, la un instrument ideal pentru formarea în medicină“.
Acest an a fost și an de alegeri pentru Societatea Română de Ultrasonografie în Medicină și Biologie, conducerea acesteia fiind preluată de Președinte executiv (2014-2016): Dr. Dan Stănescu, Bucureşti alături de Preşedinte ales (2016-2018): Prof. dr. Sorin Dudea, Cluj Napoca; Președinte onorific: Prof. Dr. Radu Badea, Cluj Napoca; Secretar: Conf. Dr. Ciprian Brisc, Oradea; Trezorier: Dr. Titus Şuteu, Cluj Napoca; și alături de Comitetul Director cu următoarea componenţă: Prof. dr. Ioan Sporea, Timişoara, Prof. dr. Petru Adrian Mircea, Cluj Napoca, Conf. dr. Zeno Spârchez, Cluj Napoca, Prof. dr. Viorela Enăchescu, Craiova, Asist. dr. Alina Popescu, Timişoara, Prof. dr. Adrian Săftoiu, Craiova, Dr. Roxana Şirli, Timişoara, Conf. dr. Adrian Costache, Bucureşti, Conf. dr. Adrian Şanta, Sibiu.
Un regal ecografic cu imagini superbe și o participare știinţifică de înaltă ţinută au caracterizat și Conferinţa Naţională de Ecografie din acest an.
Dr. Alina Popescu
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș“ Timișoara
Secretarul Conferinţei
Membru al Comitetului Director al SRUMB


#

